Parfum de creștere
Evoluția pieței publicității o urmărește pe cea a economiei în ansamblul său, mai ales pe cea a consumului privat.
Foto: Ziarul Financiar
Evoluția pieței publicității o urmărește pe cea a economiei în ansamblul său, mai ales pe cea a consumului privat. România a fost anul trecut campioană europeană în ceea ce privește atât evoluția economiei (plus 4,8% anul trecut), cât și cea a consumului privat (plus 13,5% în 2016, potrivit INS). Apetitul pentru consum al românilor s-a văzut și în bugetele de marketing și comunicare ale companiilor, dar și în businessul jucătorilor de pe piața de publicitate.
Cele mai mari grupuri de comunicare din România au anunțat creșteri importante ale cifrei de afaceri și profitului. Anul 2016 a fost al doilea pe plus. După un 2014 cu stagnare, un 2015 cu creșteri modeste, anul trecut s-a remarcat pentru prima dată după 2008 datorită unui avans de chiar două cifre.
Piața de publicitate a fost una dintre cele mai lovite de criza financiară, pierzând în doar câțiva ani jumătate din valoare. Astfel, în 2008, ultimul an de boom economic, piața de profil ajunsese la un maxim de 600 mil. euro, pentru ca apoi să coboare spre 300 mil. euro.
Citește și
3 min
Vali Pencu
3 min
Mirela Turlan
1 min
Mirela Turlan