Parlamentul a adoptat o nouă lege a semnăturii electronice, modificând un act din epoca Adrian Năstase. Asociația patronală a firmelor de IT și Sabin Sărmaș, fostul șef al Comisiei de IT din Camera Deputaților salută noua lege: este “modernă”, un antidot
“La mai bine de 10 ani de la adoptarea de către Uniunea Europeană a Regulamentului European 910/2014 care reglementează “identificarea electronică si serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice”, România legiferează utilizarea acesteia pe scară largă, după ce Camera Deputaților, cameră decizională, a adoptat astăzi Legea privind utilizarea și prestarea serviciilor de încredere, cunosc…
Foto: Ziarul Financiar
România va avea o nouă lege a semnăturii electronice, care modifică un act normativ adoptat în “epoca” Adrian Năstase, respectiv în urmă cu 23 de ani, în 2001, odată cu adoptarea unui nou act normativ de către Camera Deputaților, care a fost cameră decizională în procesul legislativ. Adoptarea proiectului de lege a fost salutată cu satisfacție de Asociația patronală a companiilor de software și servicii (ANIS), dar și de Sabin Sărmaș, unul dintre inițiatorii proiectului, care anterior a fost președinte al Comisiei de IT din Camera Deputaților.
“La mai bine de 10 ani de la adoptarea de către Uniunea Europeană a Regulamentului European 910/2014 care reglementează “identificarea electronică si serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice”, România legiferează utilizarea acesteia pe scară largă, după ce Camera Deputaților, cameră decizională, a adoptat astăzi Legea privind utilizarea și prestarea serviciilor de încredere, cunoscută în mod popular ca semnătura electronică. Astfel, cetățenii români și companiile vor avea acces mai facil la servicii și produse digitale, atât în interacțiunea cu instituțiile statului, cât și în mediul privat”, a transmis ANIS printr-un comunicat de presă.
„Rezultatul final al votului, faptul că cetățenii români și companiile vor putea utiliza semnătura electronică în orice situație, fie în relație cu statul român, fie pentru relațiile comerciale private, este crucial pentru dezvoltarea României. Dar modalitatea în care am ajuns aici, la 10 ani de la adoptarea legislației europene și după intense eforturi depuse de noi și de celelalte organizații patronale pentru adaptarea legislației locale, efort ce durează mai bine de 7 ani, demonstrează faptul că avem încă un aparat de stat deloc agil și ne exprimăm speranța că, la următoarele reforme legislative de care România va mai avea nevoie pentru a face definitiv pasul către o Românie modernă, digitală și sigură, vom fi mai rapizi. Salutăm încă o dată votul, după un efort susținut de-a lungul mai multor ani, pentru că este o încununare a eforturilor societății civile și organizațiilor patronale în dialogul cu Guvernul României”, conform unei declarații a președintelui ANIS Edward Crețescu, inclusă în comunicatul de presă.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca