Pastel olandez de 10 milioane de euro
Au intrat „oficial“ pe piața locală în 2007, însă prima oară au ajuns în România în urmă cu peste un deceniu, când firme maghiare importau produsele de la Akzo Nobel și le vindeau în Ardeal.
Foto: Ziarul Financiar
„Consumul de vopsea din România se ridică la circa 2-3 kilograme pe cap de locuitor, față de 8-9 kilograme în Ungaria și peste 10 kilograme în Polonia. Dacă lucrurile ar evolua și românii ar lua mai rapid decizia de a renova sau de a construi case noi, consumul ar crește în mod evident, dar această creștere a consumului este strâns legată de puterea financiară a populației“, spune Marius Pintea, market manager în cadrul Akzo Nobel Coatings, subsidiara locală a grupului olandez Akzo Nobel.
Managerul, care a lucrat anterior și pentru alți jucători din piața locală de lacuri și vopsele, precum Policolor, spune că în România prețul mediu pe litru de vopsea se ridică la circa 0,9 euro, fără TVA, în timp ce piața totală de lacuri și vopsele decorative ajunge la 130-150 de milioane de euro.
După cinci ani de criză în care sectorul de profil nu a cunoscut decât o singură direcție – în jos – nici anul 2013 nu aduce schimbări majore, astfel că Pintea estimează că în primele opt luni ale anului piața de profil a scăzut cu circa 10%. „Personal, sper ca abia în 2-3 ani piața locală de lacuri și vopsele să se stabilizeze, adică să nu mai existe nicio scădere, să fie pe zero“, explică Pintea.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc