Paul Cazacu, CEO al Uniqa Asigurări: Mă aștept la creșteri de 10-15% la finalul anului 2021 pe segmentul de retail, în timp ce la nivelul pieței dinamica ar putea ajunge la 8-10%. Dacă în anii trecuți vedeam creșteri accelerate, anul acesta, la trimestrul
Volumul subscrierilor pe segmentul de retail al companiei de asigurări Uniqa ar putea crește cu 10-15% în acest an, peste avansul de 8-10%, pe care piața l-ar putea înregistra la finalul anului 2021, anticipează Paul Cazacu, CEO al Uniqa Asigurări.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Pariul meu în continuare este că acest segment va înregistra o creștere până la sfârșitul anului pentru că spațiu de dezvoltare există, susține șeful UNiqa Asigurări.
Volumul subscrierilor pe segmentul de retail al companiei de asigurări Uniqa ar putea crește cu 10-15% în acest an, peste avansul de 8-10%, pe care piața l-ar putea înregistra la finalul anului 2021, anticipează Paul Cazacu, CEO al Uniqa Asigurări.
„Așteptarea mea este să continuăm creșterea pe segmentul retail și să avem o dinamică similară cu cea din primele șase luni. Așadar mă aștept la creșteri de peste 10%, în intervalul 10-15% pe segmente unde creșterea pieței mă aștept să fie în jur de 8-10%“, a spus Paul Cazacu într-un interviu pentru ZF.
Citește și
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian
2 min
Iulian Tenchiu