PayPoint: Numărul tranzacțiilor pentru plata facturilor a crescut cu 11,7%
Numărul tranzacțiilor pentru plata facturilor prin intermediul PayPoint a crescut în primele șase luni ale anului financiar 2016-2017 cu 11,7%, la 32,6 milioane tranzacții, o evoluție ascedentă fiind înregistrată și în cazul transferului de bani, al plății contravalorii rovinietei și pe segmentul încărcării cartelelor telefonice preplătite.
Foto: Ziarul Financiar

În decursul celor șase luni, PayPoint a semnat unsprezece noi acorduri de colaborare cu furnizori parteneri din segmentul utilități și financiar-bancar, atât locali cât și cu acoperire națională.
În plus, rețeaua de magazine partenere a crescut cu 521 unități, ajungând la finalul lunii septembrie la 10.662 puncte de plată la nivel național, în creștere cu 12,7% față de aceeași lună a anului precedent.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar