zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

PayU: Piața locală de e-commerce va ajunge la minim 8 miliarde de euro în 2021. În 2020, piața de comerț electronic din România a explodat la 7 mld. euro, plus 36%

Piața locală de e-commerce va crește anul acesta cu minim 15% față de 2020, când valoarea vânzărilor online înregistrate de comercianții online din România – retail și servicii, a ajuns la aproximativ 7 miliarde de euro, majorându-se cu cu 36% față de 2019 pe fondul contextului de piață generat de pandemia de COVID-19, potrivit datelor interne și externe analizate de PayU, unul dintre cei mai mar…

de Mirela Turlan , Editor Web 01.03.2021 · 22:44 2 min de citit și în ziarul tipărit
PayU: Piața locală de e-commerce va ajunge la minim 8 miliarde de euro în 2021. În 2020, piața de comerț electronic din România a explodat la 7 mld. euro, plus 36%

Foto: Ziarul Financiar

Piața locală de e-commerce va crește anul acesta cu minim 15% față de 2020, când valoarea vânzărilor online înregistrate de comercianții online din România – retail și servicii, a ajuns la aproximativ 7 miliarde de euro, majorându-se cu cu 36% față de 2019 pe fondul contextului de piață generat de pandemia de COVID-19, potrivit datelor interne și externe analizate de PayU, unul dintre cei mai mari procesatori de plăți online de pe plan local.

„Comerțul electronic este unul dintre sectoarele cu cea mai rapidă creștere, iar România nu face excepție, înregistrând o evoluție accelerată, pe fondul pandemiei de COVID-19, care în mod normal s-ar fi înregistrat în ani de zile. Această evoluție a avut un impact direct în creșterea e-commerce-ului și în accelerarea adopției plății online cu cardul. Principalii actori care au susținut această creștere rapidă au fost comercianții și cumpărătorii”, a declarat Elena Gheorghe, country manager pentru PayU în România. Ea a adăugat că prognoza de creștere pentru piața locală de e-commerce este în linie cu cea de la nivel global.

„Pentru anul 2021 prognozăm o creștere de minim 15% a pieței locale de e-commerce (achiziții de la comercianții români), e-tail și servicii, în linie cu creșterea estimată la nivel global, de 14,3%.”

Citește și