PayU România: Piața locală de e-commerce își va menține ritmul de creștere și se va apropia de 9,76 mld. euro în 2023
Piața locală de comerț online își menține ritmul de creștere, fiind susținută puternic de finalul de an, au transmis printr-un comunicat reprezentanții PayU GPO România, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de plăți online de pe plan local.
Foto: Ziarul Financiar

„Piața de e-commerce din România își va menține ritmul de creștere înregistrat în 2022 și se va apropia de 9,76 miliarde de euro în 2023, 65% reprezentând livrări de bunuri (produse) și 35% servicii furnizate prin intermediul online-ului“, a spus Elena Gheorghe, country manager, PayU GPO România. În ceea ce privește modalitățile de plată folosite pe piața locală, PayU GPO România a înregistrat o creștere de 18% a numărului de tranzacții în primele nouă luni din acest an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Compania a înregistrat și o creștere cu 25% a volumelor procesate în primele nouă luni din 2023. De asemenea, volumul plăților realizate printr-un singur click are un ritm alert de adopție în rândul consumatorilor din online ajungând la o pondere de 46% din totalul tranzacțiilor efectuate în platforma PayU în primele nouă luni din 2023, în creștere cu 13% față de anul trecut, potrivit reprezentanților PayU.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca