Pe aripile antreprenoriatului. În artă
Andreea Lăzărescu și Tiberiu Dăncilă au învățat în familie ce înseamnă creația artistică. Au aprofundat apoi împreună la Universitatea Națională de Arte din București, iar în 2010 și-au transformat hobby-ul în business. Unul care le aduce vânzări de peste 15.000…
Foto: Ziarul Financiar
Andreea Lăzărescu și Tiberiu Dăncilă au învățat în familie ce înseamnă creația artistică. Au aprofundat apoi împreună la Universitatea Națională de Arte din București, iar în 2010 și-au transformat hobby-ul în business. Unul care le aduce vânzări de peste 15.000 de euro anual.
„De pe vremea când eram studenți, eu și Tiberiu lucram împreună diverse piese. Era nevoie de o identitate sub care să apărem și să vindem și așa a apărut Ceramic Sparrow (Vrabia din ceramică – trad.), cu referire la primele colecții de broșe din porțelan sub formă de păsări. Arta modernă de până la al Doilea Război Mondial a fost de multe ori o sursă de inspirație puternică pentru noi, formele arhitecturale, geometria, jocul volumelor, simplitatea și funcționalitatea”, povestește Andreea Lăzărescu.
Primii bani i-au făcut vânzând mărțișoare la Muzeul Țăranului Român, dar și prin intermediul rețelei de librării Cărturești. Investițiile lor – de câteva zeci de mii de euro – au venit treptat, inițial din bani strânși din joburile avute în timpul facultății, iar mai târziu din vânzările de obiecte ceramice.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc