„Performanța“ de pe calea ferată: trenurile de marfă au circulat în 2024 cu o viteză medie de 27 km/oră, iar cele de călători de tip Regio cu 46 km/oră
Doar pentru 78 de kilometri de cale ferată au fost realizate anul trecut recepții la terminare, în timp ce trenurile de marfă au circulat cu o viteză medie de 27 km/oră, iar cele de călători de tip Regio cu 46 km/oră anul trecut, au transmis oficialii CFR SA la solicitarea ZF. Altfel spus, așa arată în cifre „performanța“ de pe calea ferată.
Foto: Ziarul Financiar

În ultimii 30 de ani, România a modernizat mai puțin de 700 de kilometri din cei peste 10.000 de kilometri de căi ferate. Pe fondul deteriorării infrastructurii feroviare și al vitezei mici cu care circulă trenurile, traficul de pasageri și de mărfuri a fost în scădere.
Astfel că anul trecut doar 70,8 milioane de pasageri au fost transportați pe calea ferată, trafic de peste patru ori mai mic față de cel de pe calea rutieră. Singurele trenuri cu o viteză medie mai mare anul trecut, 70,5 km pe oră, au avut-o trenurile InterCity (Săgeata Albastră), în timp ce trenurile InterRegio au circulat cu o viteză medie de 61 km pe oră, potrivit CFR SA.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca