Pericolul din cele trei litere ale ESG. Horváth: Companiile se expun unui risc de competitivitate dacă se concentrează doar pe o perspectivă de energie verde și mediu
România pare în acest moment defazată în ceea ce privește tranziția spre circularitatea economiei, un pilon major în acest sens fiind politicile de ESG (environmental, social, and governance).
Foto: Ziarul Financiar
♦ Cu ajutorul unei legislații clare și aplicabile, România ar putea să se alinieze tendințelor europene și să transforme circularitatea într-un motor de creștere economică, sunt de părere specialiștii din cadrul companiei de consultanță în management Horváth ♦ Realizarea acestui lucru este aproape obligatorie în contextul în care Horváth crede că piețele vor fi dominate de jucători care își optimizează fluxurile de producție pentru a obține neutralitatea resurselor.
România pare în acest moment defazată în ceea ce privește tranziția spre circularitatea economiei, un pilon major în acest sens fiind politicile de ESG (environmental, social, and governance).
Diferențele pot fi însă recuperate pentru că la nivel european există un cadru legal bine structurat, dar aplicarea lui pe plan local continuă să fie o provocare. „Legislația națională privind gestionarea deșeurilor și economia circulară este fragmentată și lipsită de mecanisme eficiente de implementare. De exemplu, obiectivele de reciclare sunt greu de atins din cauza infrastructurii insuficiente și a stimulentelor economice neclare pentru companii. Pentru a trece la un model industrial circular, România are nevoie de reglementări mai stricte, dar și de un sistem de beneficii care să motiveze schimbarea. O soluție practică ar fi introducerea de stimulente fiscale directe pentru firmele care investesc în tehnologii circulare și impunerea unor ținte clare de reducere a deșeurilor la nivel sectorial“, spun reprezentanții Horváth.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar