Peste 30 de crame vor participa la târgul din București dedicat turismului viticol
Mai bine de 30 de producători locali de vinuri, dar și importatori, vor participa în perioada 6-8 mai la salonul dedicat vinului și turismului viticol „REVINO - Degustă vinurile din România“, aflat la a doua ediție.
Foto: Ziarul Financiar
Mai bine de 30 de producători locali de vinuri, dar și importatori, vor participa în perioada 6-8 mai la salonul dedicat vinului și turismului viticol „REVINO – Degustă vinurile din România“, aflat la a doua ediție. Târgul este dedicat pasionaților de vinuri, gastronomie și turism, iar vizitatorii au posibilitatea să deguste vinuri de la producătorii locali și nu numai, să descopere zonele viticole, dar și să-și plănuiască vizite la cramele din țară.
Cei 32 de expozanți vor prezenta mai mult de 200 de vinuri premium. Anul trecut au fost prezente 19 crame și peste 1.000 de vizitatori la târg.
În plus, în cele trei zile ale evenimentului se vor organiza o serie de masterclass-uri interactive. Evenimentul este organizat de CrameRomania.ro și ReVino.ro, două platforme care promovează turismul viticol și vinul românesc. Printre cramele participante la eveniment se numără Avincis, Alira, Bauer, Oprișor, Liliac, Davino, Știrbey și Viile Metamorfosis.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile