zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Petrom a început revizia generală la Petrobrazi, prima astfel de operațiune din ultimii cinci ani. Rafinăria va fi închisă șase săptămâni iar costurile reviziei se ridică la 400 mil. lei

OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie petrolieră din România, a început lucrările de revizie generală la Petrobrazi, care se vor derula pe parcursul a șase săptămâni, și pentru care compania va aloca 400 mil. lei reprezentând costuri de mentenanță…

de Liviu Popescu 24.04.2023 · 10:41 2 min de citit și în ziarul tipărit
Petrom a început revizia generală la Petrobrazi, prima astfel de operațiune din ultimii cinci ani. Rafinăria va fi închisă șase săptămâni iar costurile reviziei se ridică la 400 mil. lei

Foto: Ziarul Financiar

OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie petrolieră din România, a început lucrările de revizie generală la Petrobrazi, care se vor derula pe parcursul a șase săptămâni, și pentru care compania va aloca 400 mil. lei reprezentând costuri de mentenanță și investiții. Activitatea rafinăriei va fi oprită în acest interval de timp.

„O revizie generală reprezintă un eveniment de importanță majoră în activitatea rafinăriei și necesită un proces complex de planificare și de management al riscului. Revizia va totaliza peste 2 milioane de ore de operațiuni; sunt planificate peste 20 de proiecte de modernizare și zeci de mii de verificări și inspecții tehnice la echipamente și instalații. Pregătirea acestei revizii a durat doi ani și este obligatorie pentru a asigura o bună funcționare a rafinăriei în condiții de siguranță. Această planificare a avut în vedere și asigurarea stocurilor de carburanți necesare pentru continuitatea în aprovizionarea pieței din România și regiune”, spune Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare și Marketing.

În cadrul reviziei vor fi implicate 25 de firme contractoare principale, peste 80% dintre acestea fiind firme românești. Revizia se va desfășura cu ajutorul a aproximativ 6.000 de oameni și va include expertize tehnice la peste 600 de echipamente, verificări a peste 1.400 de supape de siguranță, probe de presiune la aproximativ 6.000 de conducte, precum și verificări ale echipamentelor electrice și de automatizare.

Citește și