Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, intră în „concediu“ o lună
Rafinăria Petromidia, cea mai mare unitate de procesare a petrolului din România, controlată de grupul petrolier kazah KazMunayGas, va intra în mai puțin de o lună (22 septembrie) într-o revizie tehnică programată care o va „scoate“ din joc până pe 31 octombrie. Principalii rivali ai Rompetrol, Petrom și Lukoil, pot profita de această situație pentru a-și rotunji vânzările, unii dintre ei având d…
Foto: Ziarul Financiar
Rafinăria Petromidia, cea mai mare unitate de procesare a petrolului din România, controlată de grupul petrolier kazah KazMunayGas, va intra în mai puțin de o lună (22 septembrie) într-o revizie tehnică programată care o va „scoate“ din joc până pe 31 octombrie. Principalii rivali ai Rompetrol, Petrom și Lukoil, pot profita de această situație pentru a-și rotunji vânzările, unii dintre ei având deja stocurile făcute pentru acest moment.
„Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, estimează că va realiza revizia generală programată a rafinăriei Petromidia în toamna anului 2015, acțiune ce presupune oprirea instalațiilor industriale, în conformitate cu legislația în vigoare privind funcționarea unei rafinării. Din totalul investițiilor companiei pentru anul 2015, aproximativ 77 milioane de dolari vor fi alocați pentru revizia generală a rafinăriei Petromidia“, au declarat reprezentanții KMG International (fostul grup Rompetrol).
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian