Piața auto, către prima creștere de după 2007
Înmatriculările de autoturisme și vehicule comerciale ușoare vor crește până la finalul anului cu 26% față de perioada similară a anului trecut, la 85.000 de unități
Foto: Ziarul Financiar
Înmatriculările de autoturisme și vehicule comerciale ușoare vor crește până la finalul anului cu 26% față de perioada similară a anului trecut, la 85.000 de unități, estimează Zoltan Brassai, director general al Ford România, aceasta fiind prima creștere a pieței auto locale din ultimii șase ani.
Ultimul an pe plus a fost 2007, când piața totală a ajuns la 366.000 de vehicule.
„În total anul acesta estimăm că se vor înmatricula 85.000 de autoturisme și vehicule comerciale ușoare, dintre care 6.500 în decembrie. Piața a crescut și avem potențial să creștem mai departe, dacă ne uităm la volumele de peste 350.000 de vehicule comercializate în 2007. Dacă ne uităm la țările vecine, Ungaria are volume similare cu România, dar populație la jumătate, iar Cehia care are numai 10,5 mil. locuitori, dar un volum al vânzărilor de mașini aproape triplu. Aici vedem potențialul pentru viitor“, a declarat Zoltan Brassai, responsabil de activitatea de vânzări a
Citește și
15 min
Ioana Niță
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega