zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Piața bovinelor continuă să scadă: minus 2% în primul semestru

Numărul bovinelor din România a ajuns după primele șase luni ale anului la aproximativ 2 mil. capete, în scădere cu 50.000 de capete față de perioada similară anterioară. Scăderea de la jumătatea anului este și al cincilea minus consecutiv din ultimii cinci ani, arată datele disponibile ale Institutului Național de Statistică (INS).

de Mirela Turlan , Editor Web 22.10.2012 · 20:00 2 min de citit
Piața bovinelor continuă să scadă: minus 2% în primul semestru

Foto: Ziarul Financiar

Numărul bovinelor din România a ajuns după primele șase luni ale anului la aproximativ 2 mil. capete, în scădere cu 50.000 de capete față de perioada similară anterioară. Scăderea de la jumătatea anului este și al cincilea minus consecutiv din ultimii cinci ani, arată datele disponibile ale Institutului Național de Statistică (INS).

Crescătorii de animale spun la unison că renunță la animale ca urmare a prețurilor mici oferite de procesatorii de lapte, dar și pentru că creșterea prețului la furaje le-a dus afacerile pe pierdere. “Renunț la ferma de vaci din cauza prețului mic oferit de procesatori pentru lapte, de aproximativ 1 leu/litru, dar și din cauza situației de pe piața nutrețurilor. Prețurile la nutrețuri au crescut foarte mult din cauza secetei. Am mai încercat în primăvară să vând cele 19 vaci din fermă și am primit aproximativ 5.000 lei/cap, iar acum ofertele sunt de 3.000 lei/cap, dar nu aveam cum să știu că așa va merge piața”, spune Ioan Doboș, un fermier din localitatea Răzoare, județul Mureș, care a decis să își scoată la vânzare animalele după trei ani de afaceri pe această piață.

Șeptelul de bovine al României a ajuns la sfârșitul anului trecut la un minim istoric de 1,9 mil. capete după ce la începutul anului 1990 numărul total de bovine de pe piața locală era de 3,5 ori mai mare, res pectiv 7 mil. capete.

Citește și