Piața de factoring stagnează la 2,7 mld. €
Piața de factoring, pe care activează bănci și societăți specializate în scontarea și administrarea de facturi comerciale, a stagnat anul trecut la nivelul de 2,7 mld. euro, potrivit datelor Asociației Române de Factoring (ARF).
Foto: Ziarul Financiar
„Piața a recuperat în ultimele șase luni, astfel încât am ajuns la același nivel cu anul 2013, confirmându-se o stabilizare și o așezare a pieței. Această revenire s-a bazat, în principal, pe creșterea consumului din a doua parte a anului, precum și pe evoluția pozitivă a producției industriale“, spune Bogdan Roșu, președintele ARF.
Factoringul presupune un contract prin care un furnizor primește de la bancă sau de la o companie specializată finanțare pe baza unor facturi pe care trebuie să le încaseze în viitor. De regulă, finanțarea este de maximum 85% din suma care urmează să fie încasată. Comisionul companiei de factoring poate ajunge și la 4% din creanță, ceea ce în cazul unei finanțări pe trei luni, de exemplu, este echivalent cu o dobândă anuală de 16%. Piața de factoring încheiase anul 2013 cu un minus de 6%.
Sectorul construcțiilor a fost cel care s-a finanțat cel mai mult prin factoring intern anul trecut, cu o pondere de 24% din totalul operațiunilor. Ponderea este însă în scădere de la 33% în 2013. Evoluția confirmă nivelul scăzut al investițiilor și al proiectelor derulate anul trecut, dar și nivelul ridicat de neperformanțe pe acest sector, de 28% din total finanțări.. La polul opus, cel mai mic procent de finanțări prin factoring intern a fost înregistrat în sectorul farma (2,5%).
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc