zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3459−0,00% USD/RON4,8155+0,34% GBP/RON6,3935+0,02% CHF/RON5,7938+0,10% Curs BNR · 12.11.2026
ANUAR CONSTRUCȚII & IMOBILIARE 2017. MATERIALE DE CONSTRUCȚII. BCA · Business Construct

Piața de rezidențial susține creșterea vânzărilor de BCA

Efervescența segmentului rezidențial, mai ales prin construcții ridicate de la zero, resimțită din nou începând de anul trecut și continuată anul acesta, s-a văzut în ultimul an și în sectorul producției de BCA, care a ajuns la 100 de milioane de euro și un volum de 2,5 milioane de metri cubi.

de Mirela Turlan , Editor Web 14.08.2017 · 13:20 1 min de citit
Piața de rezidențial susține creșterea vânzărilor de BCA

Foto: Ziarul Financiar

Zonele cu cele mai importante cereri de BCA sunt aceleași cu polii de dezvoltare urbană, unde există și o activitate intensă pe șantierele de construcții. În această categorie intră, alături de București, orașe precum Timișoara, Constanța, Cluj-Napoca, Brașov sau Iași.

„Pe zona de renovări, am avut proiecte importante de reconversie pe segmentul clădirilor de birouri, hoteluri, dar și pe segmentul rezidențial. La acestea se adaugă proiectele mici de renovare pe care consumatorul și le face individual acasă“, spune Marius Dragne, CEO al Xella Ro, unul dintre jucătorii de la vârful pieței producătoare de BCA.

Firma și-a majorat cifra de afaceri cu 18% anul trecut, ajungând la 63,8 milioane de lei (14,2 milioane de euro), după ce a fost furnizor de materiale, printre altele, pentru dezvoltatori precum lituanienii de la Hanner (dezvoltatorii ansamblului rezidențial The Park Apartments), italienii de la Nusco (Nusco Premio și Nusco Citta), companiile israeliene Shikun & Binui și Red Sea Group (City Point și New Point), dar și alți dezvoltatori locali, în Brașov, Bacău, Cluj-Napoca sau Craiova.

Citește și