Piața globală de smartphone-uri se îndreaptă spre cea mai mare scădere anuală din istorie în 2026 - minus 14%, la 1,08 miliarde de unități - pe fondul crizei de memorie și al șocurilor geopolitice, estimează Counterpoint. Cele mai lovite vor fi telefoanel
„Criza de memorie este cel mai disruptiv eveniment din partea ofertei pe care l-a întâlnit vreodată industria de smartphone-uri. Spre deosebire de încetinirile generate de cerere, ca în pandemie sau în 2022-2023, contracția actuală nu va răspunde la ajustări de preț, de canal sau de planificare a produselor", a declarat Yang Wang, analist principal la Counterpoint Research. „Producătorii din segm…
Foto: Ziarul Financiar
◆ Lovitura cade disproporționat pe telefoanele ieftine: oferta de memorie LPDDR4 ar urma să scadă cu peste 40% în 2026, iar segmentul sub 150 de dolari riscă să dispară efectiv de pe unele piețe. ◆ Apple și Samsung sunt cei mai protejați producători, iar Huawei este singurul brand chinezesc așteptat să crească în 2026. La declin contribuie și conflictul din Iran și închiderea strâmtorii Hormuz.
Piața globală de smartphone-uri intră în cea mai profundă perioadă de contracție din istorie. Livrările urmează să scadă cu 13,9% în 2026, până la 1,08 miliarde de unități – cel mai mic volum anual de la 2013 încoace -, potrivit celei mai recente prognoze a firmei de cercetare Counterpoint Research. Cauza principală este o criză a aprovizionării cu memorie, accelerată în ultimele săptămâni și agravată de izbucnirea conflictului din Iran.
„Criza de memorie este cel mai disruptiv eveniment din partea ofertei pe care l-a întâlnit vreodată industria de smartphone-uri. Spre deosebire de încetinirile generate de cerere, ca în pandemie sau în 2022-2023, contracția actuală nu va răspunde la ajustări de preț, de canal sau de planificare a produselor”, a declarat Yang Wang, analist principal la Counterpoint Research. „Producătorii din segmentul mic și mediu sunt prinși între creșteri de cost imposibil de absorbit și consumatori cu plafoane stricte de accesibilitate. Discuția nu mai este cum să crești livrările sau cota de piață, ci dacă să mai rămâi pe piață.”
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar