Piața de leasing are un potențial fabulos de creștere, dar mai sunt condiții de îndeplinit legate de piață și legislație. Finanțarea nebancară este necesară pentru că stimulează economia reală prin finanțarea companilor, dar trebuie să existe în continuar
Piața de leasing are un potențial fabulos, cu spațiu senificativ de dezvoltare, iar comparativ cu alte piețe de leasing din alte state europene care au ajuns la saturație, cel puțin în zona de business to business (B2B), creșterea poate fi accelerată.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Volumul total de active din zona instituțiilor financiare nebancare a crescut semnificativ în ultimul deceniu, iar rolul acestora a devenit din ce în ce mai esențial ♦ Leasingul din România încă se află la stadiul de B2B, ceea ce conferă în continuare un spațiu consistent de dezvoltare, iar după saturare există posibilitatea orientării către B2C ♦ Un posibil efect al plafonării dobânzilor la IFN-uri s-ar putea vedea la cei care se calificau mai greu la creditare.
Piața de leasing are un potențial fabulos, cu spațiu senificativ de dezvoltare, iar comparativ cu alte piețe de leasing din alte state europene care au ajuns la saturație, cel puțin în zona de business to business (B2B), creșterea poate fi accelerată. Pe zona finanțărilor nebancare există de asemenea potențial, iar importanța pe care a căpătat-o se vede și prin cifre, ajungând la circa 70 mld. lei active totale, față de 40 mld. lei în urmă cu 9-10 ani. Finanțările nebancare stimulează economia reală, mai ales că finanțările, atât din zona de leasing, cât și zona de finanțare nebancară se duc în proporție de 80% către companii. Pe de altă parte, trebuie să existe în continuare prudență, în special pe zona populației mai puțin bancabile. Acestea au fost câteva din concluziile la care au ajuns reprezentanții din zona instituțiilor financiare nebancare, pieței de leasing și zona bancară, în cadrul conferinței organizată de ALB România, la care Ziarul Financiar a fost partener media, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înființare.
„În ultimii 20 de ani s-a strâns o bogăție de cifre, s-au întâmplat multe lucruri. De când s-a înființat ALB s-au întâmplat multe lucruri. Am parcurs criza globală din 2009, criza COVID, razboiul din Ucraina, iar sectorul IFN-urilor este o reflectare foarte bună a ceea ce s-a întâmplat pe plan național și international. Dupa criza globală am avut 7 ani de ajustări, iar din 2014-2015 avem o creștere robustă a sectorului IFN-urilor, care s-a păstrat în toate celelalte trei crize. Când ne uităm la total active valoare semnificativă, de la 40 mld. lei, acum contabilizăm 70 mld. lei total active la nivelul IFN-urilor“, a spus Florian Neagu, director direcția stabilitate financiară, BNR.
Citește și
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega
15 min
Mircea Nica