zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3459−0,00% USD/RON4,8155+0,34% GBP/RON6,3935+0,02% CHF/RON5,7938+0,10% Curs BNR · 12.11.2026
Analiza ZF · Business Construct

Piața locală a cimentului - vânt bun din pupa

Piața locală a cimentului, unul dintre indicatorii-cheie în evoluția sectorului construcți­ilor, a înregistrat anul trecut un plus de 5-6%, revenind la nivelul anului 2012, când producția totală se ridica la 7,6 mil. tone, potrivit CIROM, patronatul din industria de profil, care ia în calcul datele certe pe primele nouă luni ale lui 2014 precum și estimările proprii.

de Mirela Turlan , Editor Web 09.04.2015 · 20:25 2 min de citit
Piața locală a cimentului - vânt bun din pupa

Foto: Ziarul Financiar

Piața locală a cimentului, unul dintre indicatorii-cheie în evoluția sectorului construcți­ilor, a înregistrat anul trecut un plus de 5-6%, revenind la nivelul anului 2012, când producția totală se ridica la 7,6 mil. tone, potrivit CIROM, patronatul din industria de profil, care ia în calcul datele certe pe primele nouă luni ale lui 2014 precum și estimările proprii.

De altfel, și rezultatele raportate pentru anul trecut de principalii trei jucători din sectorul local al cimentului confirmă această creștere pentru piața de profil. În timp ce francezii de la Lafarge au anunțat că și-au majorat anul trecut volumele de ciment vândute în România cu 2,1% față de anul 2013, în schimb elvețienii de la Holcim au arătat că anul 2014 a adus un avans de 7,8% al vânzărilor de ciment și clincher pe plan local. La rândul lor, nemții de la HeidelbergCement au raportat pentru România un avans „puternic“ al volumelor de ciment comercializate, fără a da însă cifre privind evoluția acestora.

Evoluția pozitivă de anul trecut a pieței cimentului a venit în contextul în care a existat un reviriment în zona investițiilor private, fie că a fost vorba de pro­iecte rezidențiale, fie de proiecte nereziden­țiale. Pe de altă parte, infrastructura nu a avut deloc un im­pact pozitiv asupra sectorului de profil, având în ve­dere că acest domeniu a scăzut dramatic anul trecut în contextul în care și investițiile publice au fost reduse, în încercarea de a ține în frâu deficitul bugetar.

Citește și