zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Tranzacții

Piața de M&A din România în 2022, contra curentului: Plus 26% în volum și creștere de 10% în valoare. Ziarul Financiar va organiza pe data de 15 mai 2023, alături de EY România, o nouă ediție a conferinței anuale ZF Top tranzacții

Pe piața de M&A din România s-au parafat în 2022 peste 250 de tranzacții, cu 26% mai multe decât în anul anterior. Spre comparație, la nivel global s-a înregistrat un declin de 12%, arată o analiză a companiei de consultanță și audit EY. Î

de Mirela Turlan , Editor Web 24.04.2023 · 20:34 2 min de citit și în ziarul tipărit
Piața de M&A din România în 2022, contra curentului: Plus 26% în volum și creștere de 10% în valoare. Ziarul Financiar va organiza pe data de 15 mai 2023, alături de EY România, o nouă ediție a conferinței anuale ZF Top tranzacții

Foto: Ziarul Financiar

Pe piața de M&A din România s-au parafat în 2022 peste 250 de tranzacții, cu 26% mai multe decât în anul anterior. Spre comparație, la nivel global s-a înregistrat un declin de 12%, arată o analiză a companiei de consultanță și audit EY. În valoare, piața românească de fuziuni și achiziții a crescut cu circa 10% față de anul anterior, la peste 6,6 mld. dolari.

„(…) Piața globală de M&A a scăzut în valoare cu 36% an la an, în timp ce cea europeană a postat un declin de 34%. România a mers contra curentului, fiind în mod evident o țară cu rezultate foarte bune, și anume o creștere de 10% în valoare pentru piața de fuziuni și achiziții“, spun reprezentanții EY. Ei adaugă că România este bine poziționată și din punct de vedere macroeco­nomic, ținând cont de o creștere a PIB-ului de circa 4,7% anul trecut, de o piață a muncii dinamică, de un apetit sănătos de consum din partea românilor, de un nivel record al ISD-urilor și de cele 31 mld. euro din PNRR.

„România nu este doar cea mai performantă piață din regiune în ceea ce privește activitatea de M&A, ci este și una dintre cele mai de succes povești din Europa Centrală și de Est dacă ne uităm la creșterea PIB din pandemie încoace.“

Citește și