Piața programelor de educație pentru manageri crește: Britianicii de la Open University Business School au readus programul de MBA în România
Cursurile de educație managerială oferite de universitatea britanică Open University Business s-au relansat în România, la circa doi ani de când instituția a încetat colaborarea cu firma de training Codecs (aflată în prezent în insolvență).
Foto: Ziarul Financiar
Cursurile de educație managerială oferite de universitatea britanică Open University Business s-au relansat în România, la circa doi ani de când instituția a încetat colaborarea cu firma de training Codecs (aflată în prezent în insolvență). Pentru a livra din nou cursuri de formare pentru manageri, universitatea a încheiat un parteneriat cu compania furnizoare de cursuri și de consultanță în management ALP Edu Pro, fondată de Lucia și Paul Pop, care anterior au fost tutori în cadrul programelor de educație managerială ale Open University Business School oferite în parteneriat cu Codecs.
“Nu am avut niciodată probleme în ceea ce privește calitatea actului academic atunci când am oferit programele de studiu în România prin parteneriat cu Codecs. Însă din păcate compania Codecs a intrat în difficultăți financiare foarte mari și de aceea am fost nevoiți să încetăm parteneriatul după mai mulți ani de colaboare”, a explicat Mark Fenton-O’Creevy, Associate Dean External Enagement în cadrul Open University.
Școala de afaceri a încetat parteneriatul cu Codecs în 2013, după mai bine de 14 ani.
Citește și
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian
2 min
Iulian Tenchiu