Piesele LEGO, un instrument în programele educaționale pentru copii
Bricks 4 Kidz este un concept de educație creativă pe bază de joc și construcție cu piese LEGO de care s-au bucurat până acum peste 2 milioane de copii din toată lumea. În prezent, există peste 650 de francize Bricks 4 Kidz în peste 44 de țări.
Foto: Ziarul Financiar
Bricks 4 Kidz este un concept de educație creativă pe bază de joc și construcție cu piese LEGO de care s-au bucurat până acum peste 2 milioane de copii din toată lumea. În prezent, există peste 650 de francize Bricks 4 Kidz în peste 44 de țări. În România, compania nu deține parteneri francizați, dar caută.
Conceptul a fost adus în România acum circa patru ani și până în prezent a fost deschis un centru în Capitală, cel mai dezvoltat oraș din punct de vedere economic și totodată cel mai populat.Acum, oficialii companiei Building Skills Development SRL, care operează activitatea Bricks 4 Kidz pe piața locală, vor să se extindă în principalele orașe din țară și caută partenere în centre urbane precum Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov.
În ceea ce privește investiția inițială într-un centru Bricks 4 Kidz, aceasta variază între 30.000 și 40.000 de euro, iar taxa de franciză este de 25.000 de euro, contractul fiind încheiat pe o perioadă de zece ani. Programele companiei își propun introducerea unor concepte din sfera S.T.E.M. (Science, Technology, Engineering, Math) într-un mediu relaxant și noncompetitiv. Educația prin joc are la bază kit-uri și planuri de construcție Bricks 4 Kidz special create de ingineri și arhitecți din SUA. Copiii au ocazia să se exprime creativ, să socializeze și să se joace cu piese Lego în timp ce se familiarizează cu științele exacte.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
3 min
Ștefan Stan
1 min
Ștefan Stan