Pilotul român care vrea să relanseze primele malluri din București
Răzvan Gaiță, un bucureștean de 52 de ani care a lucrat aproape două decenii în industria aviatică, a făcut în anul 2000 pasul către comerț, lucrând pentru grupurile germane Billa, Kaufland și ECE, iar de patru luni are o nouă misiune: să relanseze primele două centre comerciale din Capitală - București Mall și Plaza România - sau, cel puțin, să le asigure o „aterizare“ lină în clubul mallurilor…
Foto: Ziarul Financiar
În urmă cu un an, în toamna anului 2012, turcii de la Anchor Grup „luau ochii“ presei cu proiectele de extindere și renovare a centrelor comerciale București Mall și Plaza România, proiecte finalizate în 1999 și 2004 și ajunse astfel la vârsta la care un „facelift“ este absolut necesar.
Pentru acest proiect, care implica o investiție de aproximativ 50 de milioane de euro, grupul controlat de familia Ozyegin, una dintre cele mai bogate din Turcia, îl „repatriase“ pe Ali Ergun Ergen, manager care a condus cele două malluri și, ulterior, a dezvoltat zona comercială a proiectului Băneasa.
Ergun Ergen a părăsit însă în primăvară compania după doar 14 luni, fără ca lucrările la cele două proiecte să fie începute, iar cei de la Anchor au decis ca pentru prima dată să lase pe mâna unui român administrarea portofoliului imobiliar local în care au fost realizate până în prezent investiții de aproximativ 300 de milioane de euro.
Citește și
2 min
Iulian Tenchiu
34 min
Ștefan Stan
1 min
Iulian Tenchiu