Pipeline-urile marilor dezvoltatori rezidențiali, contractate 70-75% pentru 2026-2028, se mută din București spre Sibiu, Brașov și Constanța, pe fondul blocajului administrativ din Capitală. Modelul Oradea – regenerarea centrului ca motor economic – rămân
Primul trimestru din 2026 a adus pieței rezidențiale o scădere a tranzacțiilor, ofertă de locuințe noi mai redusă și prețuri în creștere cu 12% an/an. În paralel, livrările estimate pentru București-Ilfov urcă la peste 20.000 de unități în 2026, cu 20% peste 2025, pe măsură ce și construcțiile din rezidențial au accelerat în primele două luni ale anului cu 13% față de perioada similară din 202…
Foto: Ziarul Financiar
♦ Mesajul marilor dezvoltatori la conferința ZF Tendințe în piața rezidențială 2026 mizează pe nevoia urgentă a unui dialog real cu administrația – în special cu Primăria Capitalei – care să deblocheze autorizațiile de construire, PUZ-urile și codul urbanismului, și decizia strategică de a muta proiectele moderne dincolo de București, spre Sibiu, Brașov, Constanța și Timișoara ♦ Oradea, unde reabilitarea și consolidarea clădirilor vechi au transformat centrul, rămâne modelul pe care Capitala îl ignoră.
Primul trimestru din 2026 a adus pieței rezidențiale o scădere a tranzacțiilor, ofertă de locuințe noi mai redusă și prețuri în creștere cu 12% an/an. În paralel, livrările estimate pentru București-Ilfov urcă la peste 20.000 de unități în 2026, cu 20% peste 2025, pe măsură ce și construcțiile din rezidențial au accelerat în primele două luni ale anului cu 13% față de perioada similară din 2025. Ecuația pieței se polarizează: marii dezvoltatori intră în an cu portofolii vândute înainte de execuție, în timp ce cumpărătorul final devine prudent după creșterea TVA cu 11-12% în preț, iar autorizările în Capitală rămân blocate.
One United Properties a intrat în 2026 cu un portofoliu 2026-2028 contractat 74% – 353,8 milioane de euro de încasat –, după un 2025 cu vânzări de 174,1 milioane de euro (577 apartamente). One Floreasca Sunset, lansat pe 20 martie la 5.000 euro/mp, a vândut peste jumătate din unități în trei zile. „Credem în parteneriatele public-private și credem că nu trebuie doar să cerem, trebuie să și oferim“, spune Beatrice Dumitrașcu, CEO residential division, în cadrul conferinței ZF Tendințe în rezidențial 2026, organizată de ZF alături de HILS Development, One United Properties, Alesonor, Bellemonde, BRD Groupe Societe Generale, Cloud9 Residence Hagag Development Europe, Imobiliare.ro, casa de avocatură Pop, Briciu Crai, casa de avocatură Băncilă Diaconu, Redport, Speedwell și EY. Compania a angajat 27 mil. euro în construirea a două școli – la One Lake District și One Academy Club – și pregătește o dezvoltare în Sibiu, piață pe care o consideră subdezvoltată: „Sibiul avea nevoie de dezvoltări noi.“ Pipeline-ul mai include One Cotroceni Towers, One City Club (211 unități pe Ramuri Tei) și proiectul Rocar.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca