Platforma de curierat Coletăria.ro vrea să tripleze numărul de puncte pick-up la nivel național și intră în orașele mici
Coletaria.ro, platformă specializată în expedierea și livrarea coletelor, parte a grupului Packeta din Cehia, vrea să accelereze dezvoltarea rețelei de puncte pick-up la nivel național, și speră să ajungă până la aproape 800 de unități la finalul anului, triplu față de numărul operat în prezent în România.
Foto: Ziarul Financiar

„Pentru anul în curs, ne propunem să ajungem la o rețea de 600 – 800 de puncte pick-up. Atingerea acestui obiectiv depinde, într-o mare măsură, de situația sanitară, de măsurile impuse de autorități referitoare la pandemia de COVID-19. În prezent, rețeaua de puncte pick-up ale Coletăria.ro are o acoperire națională în toate orașele reședință de județ și suntem bine reprezentați în orașele cu peste 30.000 de locuitori”, spune Alexandr Jeleascov, CEO Coletăria.ro.
Rețeaua de puncte pick-up a Coletăria.ro numără 250 de locații în prezent, cu un ritm lunar de creștere de peste 30 de puncte pick-up de la începutul anului.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc