zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3459−0,00% USD/RON4,8155+0,34% GBP/RON6,3935+0,02% CHF/RON5,7938+0,10% Curs BNR · 12.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Platforma de e-commerce MerchantPro: În primele 6 luni valoarea vânzărilor online a crescut cu 8,5%. Segmentul home&deco este cel mai dinamic

În prima jumătate a acestui an, valoarea vânzărilor înregistrate de magazinele online care folosesc platforma de e-commerce MerchantPro a crescut cu 8,5% comparativ cu aceeași perioadă din 2022, în timp ce numărul de comenzi plasate de clienți a avut un avans mai redus, de 6%.

de Ioana Niță , Junior Editor 28.07.2023 · 13:31 2 min de citit
Platforma de e-commerce MerchantPro: În primele 6 luni valoarea vânzărilor online a crescut cu 8,5%. Segmentul home&deco este cel mai dinamic

Foto: Ziarul Financiar

În prima jumătate a acestui an, valoarea vânzărilor înregistrate de magazinele online care folosesc platforma de e-commerce MerchantPro a crescut cu 8,5% comparativ cu aceeași perioadă din 2022, în timp ce numărul de comenzi plasate de clienți a avut un avans mai redus, de 6%. Potrivit datelor MerchantPro, segmentul home&deco a fost cel mai dinamic în primele șase luni din 2023, numărul de comenzi plasate fiind cu peste 30% mai mare, iar valoarea medie a unei comenzi situându-se la 100 de euro. Totodată, pentru prima dată în ultimii 3 ani, segmentul fashion a înregistrat o scădere ușoară, de 5% ca număr de tranzacții.

„Digitalizarea obiceiurilor de consum este tot mai evidentă și pe segmente care erau asociate comerțului tradițional. Home&Deco este cel mai bun exemplu. În ultimii ani, tranzacțiile online din această categorie au crescut constant. Din 2-3 clickuri, consumatorii pot explora diferite branduri, opțiuni de amenajare, pot compara prețuri, citi recenzii, fără a fi nevoie să se deplaseze fizic prin magazine. Practic, ecommerce-ul a făcut ca achiziția de produse pentru casă și decorațiuni să fie un proces ușor, accesibil, practic și rapid. Și în acest context, diferența notabilă o face experiența consumatorului pe site – soluțiile optimizate în funcție de nevoile consumatorului, de la viteza de încărcare, mod de prezentare la produselor, până la opțiuni de plată și retur”, a declarat Arthur Rădulescu, CEO al MerchantPro.

La nivel general, evoluția indicatorilor de eCommerce la nivelul magazinelor active pe platforma MerchantPro rămâne temperată. Valoarea medie a comenzii a avut o dinamică discretă, cu doar 1 euro, de la 50 euro în primele 6 luni ale anului trecut, la 51 euro pentru semestrul 1 din 2023.

Citește și