zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Platforma online de management școlar Adservio se va extinde în patru țări din Europa

Adservio, platforma online de management școlar dezvoltată de antreprenorul Alexandru Holicov din Iași, se va extinde în Finlanda, Austria, Ungaria și Germania în 2020. Costul total al extinderii va fi de aproximativ 2,5 milioane euro, conform fondatorului platformei. ”Ținta noastră…

de Ștefan Stan , Editor Web 24.12.2019 · 17:48 2 min de citit
Platforma online de management școlar Adservio se va extinde în patru țări din Europa

Foto: Ziarul Financiar

Adservio, platforma online de management școlar dezvoltată de antreprenorul Alexandru Holicov din Iași, se va extinde în Finlanda, Austria, Ungaria și Germania în 2020. Costul total al extinderii va fi de aproximativ 2,5 milioane euro, conform fondatorului platformei.

”Ținta noastră pentru anul 2020 este continuarea digitalizării educației din România, prin extinderea platformei și a proiectelor care ne definesc. Mai mult, ne dorim să extindem activitatea în afara țării, astfel am ales dintre 13 state posibile Finlanda, Austria, Ungaria și Germania. Acestea sunt state unde digitalizarea educației este un subiect de actualitate, cu foarte mare potențial pentru a primi inițiative ca Adservio.Investiția estimată pentru extinderea operațiunilor în Finlanda, Austria, Germania și Ungaria se ridică la aproximativ 2,5 milioane euro”, a declarat Alexandru Holicov.

Adservio este o platformă online de management școlar care conectează toate persoanele și instituțiile implicate în actul de educare. Cu alte cuvinte, este vorba despre un program care permite acordarea de note, însemnarea absențelor, calcularea mediei în timp real, realizarea unor statistici despre evoluția elevului sau performanțele sale în raport cu ceilalți și multe altele. Toate acestea sunt vizibile pentru profesori, elevi și părinți în egală măsură. Școlile care folosesc platforma nu trebuie să plătească nimic, singurii care plătesc pentru utilizare sunt părinții – un abonament de 2 euro pe lună.

Citește și