Pledoarie pentru un fond suveran românesc

Ideea vehiculată public ca statul ro­mân, în încercarea de a rezolva vechiul diferend privind Rompetrol Rafinare, să pună bazele unui fond de investiții împreună cu KazMunaiGas este o bună inițiativă, o soluție „out of the box“. Un fond de investiții, care va pleca cu 150 milioane de dolari la drum și care va încerca să ajungă la investiții de un miliard, în care România să aibă 20%, este o modalitate de a aduce statul mai aproape de butoanele economiei și de a-l face atât mai activ, cât și mai responsabil. Ar fi un prim bun pas, dar e loc pentru o gândire mai structurată și cred că e timpul să vorbim cu subiect și predicat despre un fond suveran românesc.

Cazul pentru un fond suveran românesc ar fi trebuit să fie pe agenda guvernului Tăriceanu începând cu 2005, ca parte din pregătirea României pen­tru, cel puțin, atragerea diverselor  fon­duri ale Uniunii Europene. Faptul că nici până astăzi acest subiect nu și-a găsit locul între prioritățile diverselor gu­ver­ne care s-au succedat din 2005 încoace ilustrează faptul că imple­men­tarea unei strategii economice naționale pe termen mediu și lung nu este o prio­ritate.

Un fond suveran este un vehicul investițional care are ca active acțiuni, obligațiuni, active imobiliare, materii prime sau cash, adică tot spectrul de active posibile. Fără să intrăm în detalii tehnice, un fond suveran investește global (adică on-shore și off-shore) și este considerat ca fiind distinct de rezervele de valută ale unei țări. După „modus operandi“ se pot distinge patru tipuri de fonduri suverane, după cum urmează: