zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Energie

Polenergia, companie energetică poloneză la vârful căreia să află miliardara Dominika Kulczyk, intră în România prin achiziția unuia dintre cele mai mari parcuri eoliene în dezvoltare. Vânzătorii au și alte proiecte

Polenergia, cel mai mare grup privat de energie din Polonia, controlat de două fonduri de investiții, a preluat 60% din compania de proiect Naxxar Wind Farm Four SRL care are în dezvoltare unul dintre cele mai mari proiecte de parcuri eoliene (onshore) din regiune, cu o capacitate estimată de aproximativ 685,6 MW, situat în județul Tulcea.

de Mirela Turlan , Editor Web 10.10.2023 · 19:09 2 min de citit și în ziarul tipărit
Polenergia, companie energetică poloneză la vârful căreia să află miliardara Dominika Kulczyk, intră în România prin achiziția unuia dintre cele mai mari parcuri eoliene în dezvoltare. Vânzătorii au și alte proiecte

Foto: Ziarul Financiar

♦ Polonezii de la Polenergia intră pe piața locală a energiei verzi printr-o achiziție care îi plasează direct în liga mare a jucătorilor din noul val de regenerabile.

Polenergia, cel mai mare grup privat de energie din Polonia, controlat de două fonduri de investiții, a preluat 60% din compania de proiect Naxxar Wind Farm Four SRL care are în dezvoltare unul dintre cele mai mari proiecte de parcuri eoliene (onshore) din regiune, cu o capacitate estimată de aproximativ 685,6 MW, situat în județul Tulcea. Acordul prevede dreptul Polenergia de a achiziționa restul de 40% din părțile sociale ale Naxxar Wind Farm Four SRL în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2024, a anunțat casa de avocatură Mușat & Asociații care a intermediat această tranzacție.

Polenergia a terminat anul trecut cu un business de 622 de milioane de euro, arată datele financiare publice. Compania este un business integrat, axat exclusiv pe soluții verzi de producere a energiei. Unul dintre cele mai importante proiecte aflate în dezvoltare prevede realizarea de către Polenergia a unui portofoliu de producție de 3.000 MW de eolian offshore în baza unui parteneriat cu norvegienii de a Equinor, un business global cu 22.000 de angajați activi în 30 să țări dedicat soluțiilor care se înscriu în logica tranziției energetice.

Citește și