Policolor a recrutat un nou șef la divizia de vopsele auto
Românul Bogdan Jambori a preluat de la începutul acestui an funcția de director business unit a Klar Professional, divizia de lacuri și vopsele auto a Policolor.
Foto: Ziarul Financiar
Românul Bogdan Jambori a preluat de la începutul acestui an funcția de director business unit a Klar Professional, divizia de lacuri și vopsele auto a Policolor. Poziția pe care Jambori a preluat-o a fost ocupată până în septembrie anul trecut de Narcis Obeadă.
Jambori are o experiență de peste 17 ani ca manager de vânzări pe segmentul lacurilor și vopselelor destinate sectorului auto și industrial. El a mai condus și compania Akzo Nobel – Sikkens România în cadrul căreia a înființat divizia Paint and Car Equipment și a dezvoltat de la zero departamentul de lacuri și vopsele speciale. De asemenea, a fost director de divizie și responsabil de managementul clienților pentru Poly Delta Chemicals/Quaker România.
Ulterior, a preluat funcția de director de vânzări la producătorul de lacuri și vopsele Chempro Chemicals. Grupul Policolor-Orgachim, cu facilități de producție în România și Bulgaria, este controlat de fondurile de investiții The Romanian Investment Fund, RC2 și Romanian Reconstruction. Policolor a înregistrat în 2012 afaceri de circa 31 mil. euro.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile