zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Polonezii de la Symfonia și-au consolidat operațiunile din România prin unificarea companiilor Softeh Plus și NextUp. Cumulat, cele două companii au avut afaceri de 12 mil. euro în 2025 și peste 200 de angajați

Symfonia Group, furnizor polonez de soluții software bazate pe cloud și inteligență artificială, și-a consolidat operațiunile de pe piața locală prin integrarea companiilor Softeh Plus și NextUp într-o singură organizație, sub o conducere unificată. Noua entitate, condusă de Roxana Epure din poziția de CEO Symfonia în România, cumulează peste 30.000 de utilizatori activi zilnic, obiectivul strate…

de Ioana Niță , Junior Editor 17.06.2026 · 20:35 2 min de citit și în ziarul tipărit
Polonezii de la Symfonia și-au consolidat operațiunile din România prin unificarea companiilor Softeh Plus și NextUp. Cumulat, cele două companii au avut afaceri de 12 mil. euro în 2025 și peste 200 de angajați

Foto: Ziarul Financiar

♦ Noua entitate integrează Softeh Plus și NextUp sub conducerea Roxanei Epure, deservind zilnic peste 30.000 de utilizatori activi din sănătate, farma, construcții și servicii. ♦ Portofoliul consolidat reunește expertiza în cloud ERP, salarizare pentru peste 6.000 de IMM-uri și soluții healthtech prezente în opt din cele mai mari zece spitale private.♦ Mișcarea are loc în contextul în care investițiile directe ale companiilor poloneze pe piața locală au ajuns la 1,17 miliarde de euro în 2024.

Symfonia Group, furnizor polonez de soluții software bazate pe cloud și inteligență artificială, și-a consolidat operațiunile de pe piața locală prin integrarea companiilor Softeh Plus și NextUp într-o singură organizație, sub o conducere unificată. Noua entitate, condusă de Roxana Epure din poziția de CEO Symfonia în România, cumulează peste 30.000 de utilizatori activi zilnic, obiectivul strategic fiind implementarea la scară largă a capabilităților de inteligență artificială pentru a susține transformarea digitală a proceselor de business.

Consolidarea reunește operațiunile a doi dezvoltatori locali cu istoric: Softeh Plus, companie fondată în 1993 și lider pe segmentul healthtech cu soluții implementate în opt dintre cele mai mari zece spitale private din România, și NextUp, înființată în 1991, specializată în soluții cloud de ERP și salarizare utilizate de peste 6.000 de IMM-uri. Cumulat, cele două companii au avut afaceri de 12 milioane de euro în 2025 și peste 200 de angajați.

Citește și