Ponta: Prețul energiei și cel al gazelor pentru marea industrie ar putea să scadă
Prețul energiei electrice și cel al gazului folosit în industrie ar putea să scadă, a anunțat premierul Victor Ponta, sâmbătă, la Galați, în timpul unei vizite la combinatul siderurgic ArcelorMittal.
Foto: Ziarul Financiar
Prețul energiei electrice și cel al gazului folosit în industrie ar putea să scadă, a anunțat premierul Victor Ponta, sâmbătă, la Galați, în timpul unei vizite la combinatul siderurgic ArcelorMittal.
Premierul a mai spus că Guvernul intenționează să susțină întreaga industrie grea prin măsuri legislative într-un context în care, la nivel european, cea mai mare provocare este prețul la energie.
„Prețul energiei a scăzut deja, dar trebuie și poate să scadă în continuare, în special prin aplicarea schemei de la 1 iulie referitoare la reducerea cu până la 85 la sută a certificatelor verzi, reducerea taxei de cogenerare, sunt alte mijloace prin care putem să reducem în continuare prețul energiei electrice. În privința prețului la gaz avem o strategie comună prin care relația între cei doi mari producători, Petrom și Romgaz, sigur și importurile, să păstreze prețurile la gaze în așa fel încât marii producători să rămână într-o marjă de competitivitate“, a declarat Victor Ponta, după ce a avut o discuție de câteva zeci de minute cu conducerea combinatului siderurgic de la Galați. El a mai spus și că, în această situație, trebuie colaborat cu forurile europene astfel încât liberalizarea prețului la gaze să se facă în contextul unei piețe care funcționează, pentru că astfel se riscă apariția unui monopol și dispariția contextului în care poate funcționa o piață liberă.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile