Ponta: Vom stabili o singură zi pentru alegeri în colegiile eliberate
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că va fi stabilită, în perioada următoare, o singură zi pentru desfășurarea alegerilor în colegiile uninominale eliberate.
“Deja sunt cinci colegii eliberate, așa încât vom stabili la un moment dat o singură zi pentru toate alegerile, în perioada următoare. Nu pot să vă spun dacă în luna iulie sau în septembrie-octombrie”, a spus Ponta.
El a arătat că se va face un rând unic de alegeri în toate cele cinci colegii eliberate până în prezent și în cele care, eventual, se vor elibera.
“Important este că deja sunt cinci colegii și, dacă se va mai elibera vreunul între timp, cu atât mai mult – să facem un rând unic de alegeri. Poate mai sunt parlamentari care pleacă. Nu aștept, nu doresc, dar nici nu pot să exclud (plecearea unor aleși, n.r.) Sunt șase luni de la alegeri și iată sunt cinci colegii libere deja”, a spus Ponta.
Citește și
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu
1 min
Liviu Popescu