Cum poți să investești dacă nu știi prea multe despre bursă și nu ai suficient timp liber? Aloci bani într-un fond listat. „Performanța ETF-ului nostru bazat pe BET o depășește pe cea a unor fonduri regionale“, spune Răzvan Pașol, Patria AM
ETF-urile (exchange traded funds), fonduri tranzacționate la bursă care replică, de obicei, structura unui indice general sau sectorial, câștigă tot mai mult teren în preferințele investitorilor internaționali și români datorită randamentelor superioare pe termen lung față de strategiile active, spune Răzvan Pașol, CEO al administratorului de active Patria Asset Management, care gestionează…
Foto: Ziarul Financiar
♦ În 2025 s-au listat trei noi astfel de fonduri la bursa locală ♦ Rubrica „Viitorul începe astăzi“ reunește comentariile unor voci importante din piața de capital, cu scopul de a analiza și anticipa evoluțiile bursiere atât pe termen scurt, de câteva luni, cât și pe termen mai lung, de până la un an sau peste.
ETF-urile (exchange traded funds), fonduri tranzacționate la bursă care replică, de obicei, structura unui indice general sau sectorial, câștigă tot mai mult teren în preferințele investitorilor internaționali și români datorită randamentelor superioare pe termen lung față de strategiile active, spune Răzvan Pașol, CEO al administratorului de active Patria Asset Management, care gestionează primul și cel mai mare astfel de fond de la Bursa de Valori București. „Piața globală a ETF-urilor este într-o creștere accelerată de mai mulți ani și cred că acest trend va continua. Există un număr din ce în ce mai mare de investitori care constată că investițiile administrate pasiv, care urmăresc un indice, au performanțe mai bune pe termen lung decât investițiile active, când un administrator sau o persoană caută acțiuni individuale“, afirmă el.
Fondul Deschis de Investiții ETF BET-Patria TradeVille (simbol bursier TVBETETF), care replică structura indicelui de referință BET, are active de circa 500 mil. lei și înregistrează o creștere de 16,3% de la începutul anului, peste dinamica de 11,8% a benchmark-ului. Un alt fond administrat de Patria AM (PTENGETF), bazat pe indicele companiilor de energie și utilități BET-NG, a crescut cu 16,6% în 2025, față de 13,4% pe indice.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar