zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Povestea apei de izvor din Codrii Vlasiei

Investiții de 16 milioane de euro, o cifră de afaceri de 45,2 milioane de lei în 2015, cu un profit de 7 milioane de lei și 156 de angajați sunt doar câteva din cifrele de pe cartea de vizită a apei Calipso. Afacerea fondată în 1991 de o familie de antreprenori se bazează anul acesta pe o creștere de circa 30% a vânzărilor.

de Ioana Mihai-Andrei , Editor in Chief 12.07.2016 · 14:32 2 min de citit
Povestea apei de izvor din Codrii Vlasiei

Foto: Ziarul Financiar

Investiții de 16 milioane de euro, o cifră de afaceri de 45,2 milioane de lei în 2015, cu un profit de 7 milioane de lei și 156 de angajați sunt doar câteva din cifrele de pe cartea de vizită a apei Calipso. Afacerea fondată în 1991 de o familie de antreprenori se bazează anul acesta pe o creștere de circa 30% a vânzărilor.

„Fabrică de apă“ este o exprimare care pare a avea o nuanță nefirească. În fond, apa nu se fabrică – la fel ca iaurtul, salamul sau detergentul –, ci doar se îmbuteliază – e primul gând care îți vine în minte dacă nu ești obișnuit cu exprimarea. E drept, apele de masă, minerale sau de izvor, sunt filtrate, în drumul lor de la izvor spre sticla în care sunt îmbuteliate, iar în unele fabrici se fac analize ale calității apei.

Laboratorul fabricii Calipso, de pildă, are mai multe încăperi, iar în zona de măsurători microbiologice accesul vizitatorilor este interzis, pentru a nu contamina nici aerul; prin pereții de sticlă se văd aparatele la care se fac măsurători, iar Daciana Siderache, directorul general al Calipso, de profesie farmacist, spune că laboratorul nu este o condiție impusă companiilor de profil. Adaugă însă că ea a considerat că este foarte important să aibă acest laborator, pentru a urmări permanent parametrii apei. „Nu orice companie își permite să aibă un asemnea laborator, costul aparatelor este mare“; un singur aparat poate costa mai bine de 10.000 de euro, iar investiția totală a fost de 100.000 de euro.

Citește și