Predare de ștafetă: Cine este Ilie Bolojan, președintele interimar al României
Președintele Klaus Iohannis i-a predat ieri mandatul de șef al statului președintelui Senatului, Ilie Bolojan. Constituția prevede că, în cazul vacantării poziției de președinte, șef interimar al statului devine președintele Senatului. În acest caz, Ilie Bolojan.
Foto: Ziarul Financiar
Președintele Klaus Iohannis i-a predat ieri mandatul de șef al statului președintelui Senatului, Ilie Bolojan. Constituția prevede că, în cazul vacantării poziției de președinte, șef interimar al statului devine președintele Senatului. În acest caz, Ilie Bolojan. Este o premieră în istoria României ca un șef de stat să demisioneze, cum a făcut Klaus Iohannis – mandatul lui expirase, totuși, la 21 decembrie 2024 și i-a fost prelungit printr-o decizie a Curții Constituționale, care, anterior, anulase primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut. Mandatul lui Bolojan este scurt, el va fi șef al statului, cu puteri limitate, până după alegerile din
18 mai, când va fi învestit noul președinte. Președintele Klaus Iohannis a primit onoruri militare, la plecarea de la Cotroceni, ceremonie rezervată foștilor șefi de stat.
La Palatul Cotroceni, Ilie Bolojan a fost întâmpinat de președintele Klaus Iohannis, unde cei doi au făcut o fotografie oficială, după care s-au retras pentru o discuție.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan