Predoiu: Sunt surprins de propunerea UDMR privind răspunderea pentru conflict de interese
Ministrul Justiției Cătălin Predoiu s-a declarat surprins de amendamentele aduse de UDMR în ceea ce privește răspunderea pentru conflictul de interese, prevăzută în Legea Codului penal, aflată în dezbatere în Parlament, subliniind faptul că trebuie conservat cadrul normativ al ANI și DNA, nu slăbit.
“Cred că e o formulă cel puțin nefericită și sunt puțin suprins de formularea, propunerea acestora, întrucât am avut discuții instituționale serioase cu membri UDMR legat de cadrul normativ aplicat ANI și, în general, consolidării integrității și combaterii corupției. Eu cred că, și în viitor, în final după discuții, Uniunea va sprijini această legislație. În orice caz, ca Minister al Justiției, nu vom schimba conduita și politica noastră, cadrul normativ anticorupție și – privind sprijinirea integrității – cadrul normativ instituțional al ANI și al DNA trebuie conservat, trebuie întărit pentru că avem nevoie de continuarea activității acestor instituții în parametri normali. Iată că rezultatele bune din ultimii ani, consemnate și în rapoartele de țară ne aduc poziții care să ne permită abordarea cu argumente a unor subiecte precum Schengen și Mecanismul de Cooperare și Verificare. Ar fi păcat să facem acum din nou un pas înapoi și să slăbim această legislație. Dar eu cred că nu se va întâmpla, sunt convins, ca de atâtea alte ori, că în Parlament, care este un for democratic, un for de dezbatere, se va găsi soluția înțeleaptă”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, ministrul Cătălin Predoiu.
Întrebat dacă în contextul actual privind refuzul Opoziției de a participa la activitatea parlamentară amendamentele propuse de UDMR ar putea avea succes, Cătălin Predoiu a spus: “În orice caz voi depune toate diligențele ca ministru. Voi discuta cu inițiatorii amendamentelor, voi discuta cu conducerea Uniunii pentru a conserva cadrul normativ anticorupție așa cum este. Dacă se poate să-l întărim, să-l întărim, dar în niciun caz să slăbim această legislație”.
Legea privind Codul Penal se află în dezbatere la Comisia juridică a Camerei Deputaților, unde parlamentarii UDMR András Levente Mate și Arpad Marton au propus amendamente, în sensul în care demnitarii aflați în conflict de interese să scape de această răspundere.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile