Prelucrarea lemnului. O schimbare la vârf
Topul celor mai mari jucători din sectorul silviculturii și prelucrării lemnului a fost condus anul trecut de Romsilva, companie controlată de stat, care a avut o cifră de afaceri de 3,1 miliarde de lei, în creștere cu 38% față de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanțe.
Foto: Ziarul Financiar
avut o cifră de afaceri de 3,1 miliarde de lei, în creștere cu 38% față de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanțe. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane de hectare de păduri proprietate publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion de hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale precum și 12 herghelii de stat.
Din totalul pădurilor aflate în proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.
Anterior, pe prima poziție se afla HS Timber Production, care anul trecut a raportat un rulaj cu 1 miliard de lei mai mic decât în 2021 și a ajuns pe a treia poziție în clasament. Pe locul secund se află Egger România, care a raportat o cifră de afaceri de 2,2 miliarde de lei, plus 10% față de anul anterior. Topul celor mai mari companii din sectorul prelucrării lemnului este dominat de companii străine. În total, primele 15 companii din domeniu au raportat în 2022 o cifră de afaceri cumulată de peste 11,1 miliarde de lei și peste 20.000 de angajați, conform calculelor ZF făcute pe baza datelor publice. O singură companie din top 15 este pe pierdere.
Citește și
1 min
Liviu Popescu
1 min
Liviu Popescu
2 min
Liviu Popescu
