Premieră pe piața de M&A locală: Pentru prima dată în ultimii șapte ani, cea mai mare tranzacție din România în T3 e făcută de o companie antreprenorială peste hotare. Cine a cumpărat ce?
Într-un an 2025 marcat de incertitudine, de dobânzi ridicate în continuare, de majorări de taxe și de un consum mai prudent, piața de M&A din România a crescut în volum, dar a scăzut în valoare comparativ cu anul anterior. E vorba de primele nouă luni din fiecare an.
Foto: Ziarul Financiar
♦ În perioada ianuarie-septembrie 2025, în România s-au semmnat 216 tranzacții, cu 8,5% mai multe decât în aceeași perioadă din anul anterior, cu o valoare cumulată de 5,4 mld. dolari (-1,9%), arată o analiză a companiei de audit și consultanță EY.
Într-un an 2025 marcat de incertitudine, de dobânzi ridicate în continuare, de majorări de taxe și de un consum mai prudent, piața de M&A din România a crescut în volum, dar a scăzut în valoare comparativ cu anul anterior. E vorba de primele nouă luni din fiecare an.
Spre comparație, în Europa și în lume trendul a fost invers. Piața a fost pe plus în valoare și pe minus în volum, ceea ce înseamnă că au fost tranzacții mai puține, dar mai mari. De altfel, la nivel global au fost anunțat multiple acorduri foarte mari, de chiar peste 10 mld. dolari. EY spune că accentul în piață a fost pe repoziționare strategică, iar asta într-o perioadă marcată de dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca
1 min
Ștefan Stan