Premierul Marcel Ciolacu caută variante pentru reducerea cheltuielilor bugetare care au scăpat de sub control și spune că nu crește taxele în 2025 pentru reducerea deficitului bugetar. Nimeni din mediul de business nu-l crede
Marcel Ciolacu, al cărui rol după alegeri este necunoscut azi, a promis, în mai multe rânduri, că taxele nu vor crește, ci se va umbla la cheltuieli.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Premierul Ciolacu: Executivul negociază un acord cu Comisia Europeană pentru reducerea deficitului prin eficientizarea cheltuielilor și nu prin creșterea taxelor din 2025 ♦ Mediul de afaceri spune că nu crede până nu vede planul. Analiștii financiari sunt de părere că o creștere a taxării începând cu 2025 este inevitabilă pentru atenuarea deficitului bugetar, care va sări anul acesta de 7% din PIB.
Marcel Ciolacu, al cărui rol după alegeri este necunoscut azi, a promis, în mai multe rânduri, că taxele nu vor crește, ci se va umbla la cheltuieli. Daniel Dăianu, șeful Consiliului Fiscal, i-a spus premierului în exercițiu, mai direct, mai pe ocolite, în fraze presărate prin rapoarte, că problema bugetului nu este a cheltuielilor, ci a veniturilor. Cum ai venituri în plus dacă nu majorezi taxele și cum să crezi că problema unei colectări mai bune se va rezolva în 2025, când ea nu este rezolvată de atâta amar de ani?
Dan Bucșa, economist-șef la UniCredit Londra, rezumă plastic această poveste: „Cred că TVA-ul va crește. S-a discutat deja cu instituțiile financiare internaționale și știu asta de la instituțiile financiare. Dacă vă mai spune vreun politician anul ăsta că nu cresc la anul impozitele, să știți că minte, oricare ar fi el, de la prim-ministru, până la ultimul angajat al guvernului. Vor crește sigur, probabil începând cu TVA“.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc