zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · General Business

Premierul Spaniei se vede forțat să nege acuzațiile de corupție

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy a negat acuzațiile de evaziune fiscală și fraudă după ce cotidianul spaniol El Pais a publicat săptămâna trecută documente în care se arată că acesta a primit în perioada 1997-2008 câte 25.000 euro anual din donații ale marilor companii din Spania, sume pe care nu le-a declarat autorităților fiscale, scrie CNBC.

de Ioana Niță 03.02.2013 · 22:31 1 min de citit și în ziarul tipărit
Premierul Spaniei se vede forțat să nege acuzațiile de corupție

Foto: Ziarul Financiar

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy a negat acuzațiile de evaziune fiscală și fraudă după ce cotidianul spaniol El Pais a publicat săptămâna trecută documente în care se arată că acesta a primit în perioada 1997-2008 câte 25.000 euro anual din donații ale marilor companii din Spania, sume pe care nu le-a declarat autorităților fiscale, scrie CNBC. 

„Niciodată, repet, niciodată nu am primit bani negri în acest partid sau în altă parte. Nu am intrat în politică pentru a câștiga bani“, a declarat Rajoy la o conferință de presă. Membrii Partidului Popular, al cărui președinte este Rajoy, au negat acuzațiile de corupție și au amenințat că vor da în judecată publicația El Pais.

Scandalul politic privind „conturile ascunse“ a dus la proteste în fața sediului partidului, iar popularitatea premierului spaniol s-a redus cu 20% de când a venit la conducerea guvernului, în decembrie 2011.

Citește și