Previziuni 2024 în asigurări
Piața asigurărilor cel mai probabil va continua să crească în 2024, însă cu un ritm lent, presiunile care vor veni din zona creșterilor de taxe, care se vor răsfrânge asupra consumatorilor, urmând să limiteze creșterea volumului de subscrieri.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Piața asigurărilor cel mai probabil va continua să crească în 2024, însă cu un ritm lent, presiunile care vor veni din zona creșterilor de taxe, care se vor răsfrânge asupra consumatorilor, urmând să limiteze creșterea volumului de subscrieri. Astfel, în afară de zona asigurărilor RCA care va continua să meargă pe aceeași linie ca anul trecut, având în vedere prelungirea cu încă 6 luni a plafonării tarifelor RCA, întrebarea este dacă majoritatea clienților companiilor de asigurări vor fi dispuși să aloce o parte din resursele lor financiare limitate pe produse de asigurare, care i-ar ajuta să se asigure financiar ♦ Pe segmentul corporate, IMM-urile sau microîntreprinderile ar putea fi mult mai reticente să cumpere produse de asigurare sau din contră ar putea conștientiza că în momentul unui eveniment neprevăzut asigurarea va putea furniza capitalul necesar pentru a trece peste acesta ♦ Principalele asigurări pentru companii, respectiv de bunuri și proprietăți, eventual de răspundere civilă față de terți sau chiar cele cu clauza de business interruption pot ajunge la un număr mai mare de companii ♦ Asigurătorii au dus în 2023 piața la o creștere modestă de sub 4%, după ce în 2022 creșterea a fost de 24% ♦ Limitarea tarifelor RCA, dar fără o limitare a nivelului de despăgubire va contribui la o rată a daunei combinată de peste 100% ♦ Piața a reușit să absoarbă foștii asigurați ai Euroins, dar în continuare va rămâne un semn mare de întrebare privind capacitatea de a plăti daunele care apar atât din falimentul City Insurance, cât și din falimentul Euroins.
• Piața asigurărilor va merge în continuare pe o creștere timidă în 2024
Piața asigurărilor intră într-un an 2024 în care incertitudinile rămân la cote înalte. Având în vedere premisele de continuare a plafonării tarifelor RCA cu încă 6 luni, asigurătorii vor fi limitați în privința stabilirii unor tarife mai mari, raportate la rata daunei, care în România este una semnificativă. Acest lucru va duce la un dezechilibru privind încasările și plățile pe care le vor face, afectând în final profitabilitatea segmentului. Piața RCA este motorul principal al pieței asigurărilor, iar o posibilă stagnare sau creștere ușoară va trage în urma sa și piața la un ritm relativ similar de creștere, dacă nu vor apărea anumiți factori care să stimuleze alte segmente de business din portofoliile asigurătorilor.
Citește și
6 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca
3 min
Oniciuc Ilinca