zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Auto & Transporturi

Prima autostradă care unește două regiuni istorice ale României: A7 deschide drumul dintre Muntenia și Moldova. Urmează încă 49 km până la Adjud

România bifează o bornă istorică în infrastructură: pentru prima dată, două regiuni istorice — Muntenia și Moldova — sunt conectate printr-o autostradă. CNAIR a deschis circulația pe lotul Pietroasele – Buzău al Autostrăzii Moldovei (A7), un tronson de aproape 14…

de Iulian Tenchiu 27.11.2025 · 14:11 1 min de citit și în ziarul tipărit
Prima autostradă care unește două regiuni istorice ale României: A7 deschide drumul dintre Muntenia și Moldova. Urmează încă 49 km până la Adjud

Foto: Ziarul Financiar

România bifează o bornă istorică în infrastructură: pentru prima dată, două regiuni istorice — Muntenia și Moldova — sunt conectate printr-o autostradă. CNAIR a deschis circulația pe lotul Pietroasele – Buzău al Autostrăzii Moldovei (A7), un tronson de aproape 14 km, finanțat în mare parte prin PNRR și având o valoare de peste 1,09 miliarde lei fără TVA.

Cu această inaugurare, România ajunge la 1.368 km de infrastructură rutieră de mare viteză, iar șoferii pot circula acum pe aproximativ 200 km de autostradă continuă între București și Focșani. „Deschiderea acestui tronson face posibilă, în premieră, conectarea Munteniei cu Moldova printr-o infrastructură rutieră modernă. Este prima legătură pe autostradă între două regiuni istorice ale României”, a transmis Cristian Pistol, directorul CNAIR.

Până la finalul acestui an, încă 49 km ar putea fi deschiși până la Adjud, dacă lucrările evoluează conform planificării. Autostrada A7 — cel mai mare proiect de infrastructură rutieră finanțat prin PNRR — devine parte esențială în conectarea regiunilor și dezvoltarea economică a estului.

Citește și