zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Prima bancă digitală din România își lansează de luni operațiunile

Alior Bank, cel mai nou star al industriei bancare poloneze specializat pe furnizarea de servicii digitale, va începe de luni, 18 iulie 2016, activitatea pe piață românească, în condițiile în care banca a notificat BNR demararea operațiunilor locale săptămâna viitoare. Odată cu începerea operațiunilor Alior Bank, numărul băncilor din piața locală va urca la 37.

de Mirela Turlan , Editor Web 14.07.2016 · 20:26 2 min de citit și în ziarul tipărit
Prima bancă digitală din România își lansează de luni operațiunile

Foto: Ziarul Financiar

Alior Bank, cel mai nou star al industriei bancare poloneze specializat pe furnizarea de servicii digitale, va începe de luni, 18 iulie 2016, activitatea pe piață românească, în condițiile în care banca a notificat BNR demararea operațiunilor locale săptămâna viitoare.

Odată cu începerea operațiunilor Alior Bank, numărul băncilor din piața locală va urca la 37. Data planificată pentru începerea activității Alior Bank Varșovia – sucursala București a fost inițial 30 aprilie 2016. Deocamdată, strategia Alior Bank are în vedere vânzarea de servicii bancare celor șase milioane de clienți ai operatorului de telefonie mobilă Telekom, cu care a încheiat deja un acord. Alior Bank și-a căutat până acum șef pentru operațiunile de pe piața românească. Într-o primă fază afacerile Alior Bank din România au fost coordonate de Andreea Antonescu, care ocupă funcția de business development manager la Alior Bank din august 2015, iar anterior a fost un an și jumătate head of financial institution la Banca Române de Credite și Investiții.  

Alior a adus însă și doi administratori din Polonia, Marcin Rogalski și Magdalena Proga-Stepien, ambii deținând funcții de conducere la sediul central. Alior este o bancă tânără, înființată în 2008, fapt care explică preferința pentru serviciile digitale. Deși tânără, banca a câștigat rapid teren. În Polonia, Alior are aproape trei milioane de clienți, din care peste 130.000 din rândul companiilor.

Citește și