Prima confirmare oficială în cazul vânzării gazului din Marea Neagră. ANRE: Au fost semnate două contracte, iar părțile sunt OMV Petrom și Uniper Global Commodities SE
OMV Petrom și Uniper Global Commodities SE au semnat două contracte privind vânzarea gazului din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, spune Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Foto: Ziarul Financiar
OMV Petrom și Uniper Global Commodities SE au semnat două contracte privind vânzarea gazului din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, spune Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Aceasta este prima confirmare oficială privind numele companiilor implicate în tranzacție, dar și o noutate pentru că arată că de fapt cele două entități au semnat două înțelegeri. Pe 9 ianuarie, agenția de știri Reuters a scris pentru prima dată de această tranzacție care marchează practic începerea exploatării comerciale a Neptun Deep, dar până în acest moment niciuna dintre pățile implicate nu a confirmat implicarea în tranzacție.
„Referitor la solicitarea dumneavoastră înregistrată la ANRE cu nr. 1156/10.01.2025, vă informăm că ANRE a fost notificată cu privire la încheierea a două contracte bilaterale pentru tranzacționarea gazului din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, în conformitate cu prevederile articolului 21 paragraf (3) din Legea nr. 256 din 12 noiembrie 2018 (republicată) privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore și onshore de adâncime. Părțile contractuale sunt vânzător OMV Petrom și cumpărător Uniper Global Commodities SE“, se arată în răspunsul ANRE către ZF.
Citește și
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu
1 min
Liviu Popescu