Pentru prima dată, Ionel Nițu, directorul din BNR care semnează, alături de Mugur Isărescu, pe bancnotele României, face dezvăluiri despre complicatul proces de tipărire a banilor, dar și scoatere din circulație prin arderea lor. La un moment dat, Bucureș
♦ Foarte puțină lume a auzit de Ionel Nițu, directorul Direcției de Emisiune Tezaur și Casierie din BNR, dar toți românii intră în contact cu el în fiecare zi ♦ De mai bine de două decenii, semnătura lui, alături de cea a guvernatorului…
Foto: Ziarul Financiar
♦ Foarte puțină lume a auzit de Ionel Nițu, directorul Direcției de Emisiune Tezaur și Casierie din BNR, dar toți românii intră în contact cu el în fiecare zi ♦ De mai bine de două decenii, semnătura lui, alături de cea a guvernatorului BNR Mugur Isărescu, apare pe toate bancnotele emise de Banca Națională ♦ De-a lungul timpului, Ionel Nițu foarte rar a ieșit public ♦ Astăzi, în cadrul seriei 30 de ani de sistem bancar în România, el încearcă să facă puțină lumină în operațiunea complexă de printare a bancnotelor, realizată de BNR. (Cristian Hostiuc)
În decembrie ’89, eram de trei ani angajat al Băncii Naționale. Într-o filială, cea din sectorul 1 al Capitalei, unde lucram ca inspector de credite. Un concurs organizat în centrala BNR, în ianuarie 1990, a fost o șansă soldată cu transferul meu în strada Lipscani, ca inspector principal în Direcția Organizare si Control. Cum o șansă a fost, în anii ce au urmat, colaborarea cu guvernatorul Mugur Isărescu în contextul intensificării procesului de transformare a BNR într-o bancă centrală de tip european, ce avea să se angajeze în avangarda trecerii României de la economia de comandă la economia de piață.
Noua lege a Băncii Naționale, votată în primăvara lui 1991, i-a trasat instituției noastre un complex de noi obiective, începând cu stabilitatea prețurilor și continuând cu dezvoltarea pieței valutare, ce fusese redeschisă în februarie 1991, cu organizarea pieței monetare și, mai cu seamă, cu fundamentarea unei politici monetare competitive, care să contribuie la stabilitatea financiară a țării. Și, inevitabil, la întărirea monedei naționale, care în anii 1980 trecuse printr-un proces intensiv de degradare. Noul CA al BNR, votat de Parlament pentru un mandat de opt ani, trecuse de îndată la elaborarea unui program de fortificare a leului, cu două mize: 1) creșterea puterii de cumpărare a monedei noastre, asigurându-i-se în final deplina sa convertibilitate; 2) scoaterea sistemului de bancnote din degradarea fizică la care ajunsese în împrejurarea în care în timpul vechiului regim, vreme îndelungată, nu au mai fost reînnoite bancnotele. Si cum, la 1 ianuarie 1992, am fost numit director adjunct în cadrul Direcției Tezaur și Caserie, am intrat direct în iureșul pregătirilor pentru schimbarea tuturor bancnotelor aflate în circulațiilor. De fapt, programul prevedea o schimbare radicală a întregului sistem de bancnote. Inflația își luase avânt, în 1993 aveam să ne confruntăm cu nivelul ei cel mai de sus, expimat de o rată anuală de 300 la sută, așa că programul de diversificare a bancnotelor avea să-și potrivescă ritmul cu cel al inflației.
Citește și
1 min
Liviu Popescu
2 min
Oniciuc Ilinca
5 min
Cristian Hostiuc