Primăria Oradea a accesat un proiect european de peste 15 mil. euro pentru dotarea unităților de învățământ preuniversitar din municipiu
Primăria Oradea a accesat un proiect european de 75,2 mil. lei (15,2 mil. euro), TVA inclus, finanțat prin Planul Național de Redresare și Rezileință (PNRR), ce preupune dotarea a 43 de școli, licee și grădinițe, cu mobilier, echipamente IT și…
Foto: Ziarul Financiar
Primăria Oradea a accesat un proiect european de 75,2 mil. lei (15,2 mil. euro), TVA inclus, finanțat prin Planul Național de Redresare și Rezileință (PNRR), ce preupune dotarea a 43 de școli, licee și grădinițe, cu mobilier, echipamente IT și materiale didactice. Astfel, toate unitățile de învățământ din Oradea, aflate în subordinea Consiliului Local vor fi dotate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15 – Educație.
Prin proiect vor fi dotate 1.275 săli de clasă și de grupă cu mobilier și materiale didactice: bănci, scaune, catedre pentru profesori, dulapuri pentru elevi, dulapuri pentru materiale didactice și alte materiale didactice. 1.322 de săli de clasă și de grupă vor avea table interactive, laptopuri sau sisteme all-in-one pentru cadrele didactice, sisteme de sunet, camere videoconferință, imprimante, scannere documente, precum și alte dotări, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Oradea.
Până în prezent, municipiul Oradea a derulat, prin fonduri europene, 12 proiecte de reabilitare de licee, școli și grădinițe, 2 proiecte de construire a unor grădinițe și un proiect pentru construirea campusului școlar de la Colegiul Economic Partenie Cosma. Totodată, prin PNRR au fost semnate contractele de finanțare pentru reabilitarea a 27 de unități de învățământ. Astfel, primăria Oradea a finalizat sau derulează peste 40 de proiecte din domeniul educației, în valoare de peste 80 de milioane de euro.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan