Primăria Oradea achiziționează cu 5,4 mil. euro un teren de peste 27 de hectare de la Parohia Ortodoxă Română Nufărul pentru a atrage o investiție de 50 mil. euro
Primăria Oradea va achiziționa un teren de peste 27 de hectare de la Parohia Ortodoxă Română Nufărul în vederea extinderii parcului industrial IV, pentru care va plăti 5,4 mil. euro, într-o perioadă de trei ani de zile. Achiziția celor 27…
Foto: Ziarul Financiar
Primăria Oradea va achiziționa un teren de peste 27 de hectare de la Parohia Ortodoxă Română Nufărul în vederea extinderii parcului industrial IV, pentru care va plăti 5,4 mil. euro, într-o perioadă de trei ani de zile. Achiziția celor 27 de hectare de teren pe care municipiul Oradea o va face de la Parohia Ortodoxă Română Nufărul va duce la extinderea pacului industrial IV, acesta având în prezent o suprafață de aproximativ 6 hectare, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Oradea. Conducerea primăriei Oradea a transmis că se află în negocieri pentru o investiție de aproximativ 50 mil. euro în pacului Industrial Eurobusiness IV.
’’Dacă lunile trecute am anunțat o investiție de peste 100 de milioane de euro în parcul industrial I, acum suntem în discuții cu un nou investitor, în Oradea, și avem o scrisoare de intenție. Urmează ca după achiziționarea terenului să intrăm în negocieri directe, fiind vorba despre o investiție de aproximativ 50 de milioane de euro. Este important pentru noi ca în această perioadă să avem terenuri disponibile pentru a le pune la dispoziția investitorilor, pentru că ne aflăm într-o perioadă bună de atragere a acestora și trebuie să profităm de acest aspect’’, a spus Florin Birta, primarul municipiului Oradea, într-un comunicat de presă.
Prețul terenului este de 20 euro/metru pătrat, iar prima tranșă de 1,8 milioane de euro va fi achitată în termen de 15 zile de la semnarea contractului, a doua tranșă până cel târziu în data de 15 septembrie 2023, iar a treia tranșă până cel târziu în data de 15 septembrie 2024.
Citește și
1 min
Liviu Popescu
4 min
Matei Pantea
2 min
Ziarul Financiar