zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Eveniment

Primarii se izbesc, în prag de alegeri, de „creșterea demografică” a multor zone și cer secții noi de votare raportat la numărul de locuitori. „Lăsați secțiile de votare și faceți creșe și grădinițe! Odată cu creșterea demografică a crescut și numărul de

Ce alt moment este mai bun pentru primari decât cel al alegerilor ca să-și amintească de cetățenii pe care îi păstoresc? O știe deja toată lumea - în prag de vot, primarii constată deodată că sub conducerea lor, cumva, cine…

de Robert Manea , Editor Web 18.04.2024 · 11:21 2 min de citit
Primarii se izbesc, în prag de alegeri, de „creșterea demografică” a multor zone și cer secții noi de votare raportat la numărul de locuitori. „Lăsați secțiile de votare și faceți creșe și grădinițe! Odată cu creșterea demografică a crescut și numărul de

Foto: Ziarul Financiar

Ce alt moment este mai bun pentru primari decât cel al alegerilor ca să-și amintească de cetățenii pe care îi păstoresc? O știe deja toată lumea – în prag de vot, primarii constată deodată că sub conducerea lor, cumva, cine știe cum, în anumite zone s-a produs „creșterea demografică”, motiv perfect să facă petiții și solicitări pentru a înființa noi secții de votare.

Paradoxal – sau nu – aceiași cetățeni care formează „creșterea demografică” n-au reușit să atragă până acum atenția autorităților când au cerut școli, infrastructură, facilități pentru viața lor de zi cu zi. Cea mai recentă astfel de situație vine din Chiajna, una dintre comunele-mamut de lângă București.

„Având în vedere creșterea demografică, din ultimii ani, în comuna noastră și ținând cont de solicitările dumneavoastră pe care, așa cum știți, întotdeauna le analizez împreună cu echipa mea, am propus, încă din data de 31.01.2024, în baza Proiectului de dispoziție nr. 42, înființarea unor noi secții de votare, în conformitate cu legislația aflată în vigoare, raportat la număr de locuitori per secție de votare, în zona Militari Residence, mai exact, în incinta Școlii Gimnaziale Petru Rareș”, scria marți, 17 aprilie 2024, primarul comunei Chiajna, Mircea Minea, într-o postare pe Facebook.

Citește și